Conducerea organizaţiei judeţene a PP-DD a luat, joi seară, un set de măsuri radicale faţă de mai mulţi membri marcanţi ai partidului. Un consilier local din municipiul Botoşani şi un consilier judeţean îşi vor pierde mandatele, după ce au fost excluşi din formaţiunea politică.
Unul dintre cei excluşi este nimeni altul decât Marius Cristescu, fost candidat al PP-DD la Primăria Botoşani, care ocupă în prezent funcţia de consilier local. Acesta a fost exlcus din cauza unor probleme de natură financiară, care au implicat partidul. Este vorba de cotizaţiile unor candidaţi la locale, care nu au fost justificate.
Un alt exclus este consilierul judeţean Mihai Aniţulesei, care a intrat în divergenţe cu conducerea partidului. El l-a atacat, în mai multe rânduri, în termeni foarte duri pe prim-vicepreşedintele partidului, senatorul Corneliu Popescu.
Cel de-al treilea exclus este preşedintele organizaţiei din Dorohoi a PP-DD, Liviu Petru Viziteu.
Excluderea s-a făcut prin votul a 35 din cei 42 de membri ai Biroului Permanent Judeţean al PP-DD. La şedinţă a luat parte şi preşedinta partidului, deputatul Liliana Mincă.
În locul lui Cristescu, în Consiliul Local va ajunge preşedintele organizaţiei municipale a PP-DD, Mihai Cristinel Brumă, care a ocupat locul patru pe listă, după Marius Cristescu, Florentin Ursuleanu şi Corneliu Drobotă, acesta din urmă fiind exclus şi el.
În schimb, în Consiliul Judeţean va accede Viorel Herţug, care s-a aflat pe locul 5 pe lista PP-DD, după Verginel Vacariu, Mihai Aniţulesei, Dorin Ciuştea şi Liviu Viziteu.
Si la PDL in sedinta BPJ de miercuri au dat afara toti consilierii de la Curtesti