Mai multe drumuri din municipiul Botoşani, asfaltate în urmă cu doi-trei ani prin fonduri europene, dar şi cu bani din bugetul local, arată ca după bombardament.Din cauza apei care s-a infiltrat subteran, asfaltul a început să se macine sau să crape. Grav este că o parte din aceste străzi nu mai sunt în garanţie şi vor trebui refăcute pe banii municipalităţii. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat, miercuri, că va numi o comisie de control pentru a vedea dacă vina aparţine constructorului sau proiectantului.
Este vorba de străzile Săveni, Împărat Traian, Bucovina, dar şi Bulevard.
„Pe multe străzi s-a infiltrat apa subteran şi a început să pocnească asfaltul. Practic va trebui refăcut. Voi face o comisie de control şi să facem inclusiv o expertiză tehnică cu carote de asfalt, prelevare de probe, să vedem exact dacă nu s-a respectat documentaţia tehnică în timpul asfaltării, nu a fost calitatea materialului sau sunt defecţiuni de proiectare. Trebuie să identificăm, pentru că este vorba de pierderi de miliarde. Eu am crezut că lucrări făcute cu trei-patru ani în urmă sunt de bune calitate, sunt făcute pe împrumuturi de 500 miliarde care s-au băgat în asfaltări, iar dacă începem acuma să le refacem…Am zis că mergem înainte, nu să ne întoarcem înapoi să le reparăm„, a spus Portariuc.
El s-a deplasat, miercuri, pe străzile respective şi s-a arătat nemulţumit de cum arată.
„Comisia de control va evalua lucrările făcute în ultimii cinci ani. Am cerut la investiţii să îmi facă o situaţie cu valoarea lucrărilor, constructor, termen de garanţie. Trebuie să avem o atenţie sportiă pe tot ce înseamnă proiectare, dimensionare canalizări . Măcar trebuie să învăţăm din greşelile trecutului să nu se mai repete„, a mai spus Portariuc.
D.le Primar daca schimbati Constructorul ABONAT de la revolutie pentru lucrarile din municipiu poate se vor face si lucarile mai de buna calitate