Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova, marţi şi miercuri, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 şi pe teritoriul judeţului Botoşani.
Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a transmis Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi instituţiilor publice din judeţ să aplice prevederile legale privind diminuarea efectelor caniculei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă populaţiei să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe şi gospodării pentru a se evita pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.
Totodată, face un apel către părinţi să-şi supravegheze copiii, să nu-i lase să se joace pe malurile râurilor, lacurilor sau canalelor de irigaţii şi să nu lase la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete).
Botoşănenii care doresc să se scalde sunt sfătuiţi să frecventeze numai locurile special amenajate pentru înot şi să respecte avertizările privind interzicerea acestei activităţi în alte zone decât cele autorizate. Aşadar, trebuie evitat scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci. Nu sunt indicate nici actele de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte construcţii. Cetăţenii trebuie să ştie că nu e bine să se aventureze în apă când sunt în stare de ebrietate şi că trebuie să evite scăldatul seara târziu sau pe timpul nopţii. În timpul unor vijelii sau furtuni, scăldatul este interzis.