Potrivit unor surse neoficiale, propunerile pentru noii şefi ai fiscului botoşănean au fost făcute deja structurilor superioare. Astfel Radu Ţurcanu, ce a condus până acum structura din Botoşani, va activa în cadrul Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi pe postul de director adjunct.
Administraţia Botoşani va fi condusă de Doru Alupoaei, ce a deţinut până acum funcţia de director ajunct al fiscului. Partea de inspecţie fiscală ar urma să fie coordonată de Paul Mustiaţă, ce îşi va păstra atribuţiile, şi Cristian Calimandruc, fost şef al Gărzii Financiare, propus pentru conducerea compartimentului de inspecţie fiscală la contribuabili mijlocii. De administrarea contribuabililor mijlocii se va ocupa, în calitate de şef, Adrian Ursachi. Propunerea pentru Administraţia Dorohoi este Dan Nechifor, fost şef al Aministraţiei Municipiului Botoşani. Structura de conducere a Trezorerie va rămâne aceeaşi, Carmen Dron, şef la municipiu.
În prezent trei şefi au primit împuternicire cu titlu de intermimat pînă la sfîrşitul lunii. Aceştia sunt Radu Ţurcanu, Doru Alupoaei şi Paul Mustiaţă. După reorganizare 40 de finanţişti botoşăneni vor rămâne şomeri.