Preşedintele PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul acesta va începe un proces masiv de reabilitare a drumurilor naţionale din judeţul Botoşani. Potrivit lui Dolineaschi, mai multe tronsoane de drumuri naţionale vor fi reabilitate. Acesta a dat asigurări că vor începe lucrările şi la drumul naţional Botoşani-Suceava, chiar dacă la rectificarea bugetară din 30 iulie nu a fost prinsă această investiţie pentru judeţul Botoşani.
Dolineaschi susţine că la această dată au început lucrările la drumul naţional care traversează oraşul Darabani, unde va fi turnat covor asfaltic pe o porţiune de 8 km. De asemenea, va fi asfaltat drumul naţional care traversează oraşul Flămânzi, pe o lungime 4 km, în timp ce în oraşul Bucecea vor fi asfaltaţi 3 km de drum naţional.
Se va reabilita, mai spune social-democratul, 14 km din DN 28 B Zăiceşti – Copălău.
„Valoare acestor investiţii, unele deja au început, este la 5,5 milioane lei. Anul acesta va începe şi reabilitarea drumului naţional Manoleasa-Radauţi Prut şi credem că anul viitor va fi gata acest tronson de drum, singurul de pământ la drumuri naţionale. Pentru Botoşani-Suceava, credem că anul acesta vor începe lucrările. A fost rectificare pe ministerele mari, iar acum urmează reanalizarea şi reaşezarea sumelor mari ale ministerilor, să vedem ce bani se duc către Compania de Drumuri Naţionale„, a spus Dolineaschi.
Bineanteles,de un an si ceva la guvernare si nu sunt in stare sa faca drumurile(macar sa le inceapa)! Promisiuni fara acoperire! Continuati sa-i votati dragi botosaneni!!Ne meritam soarta!! Cum iti asterni asa dormi,noi am asternut PSD+PNL.
Vorbe,vorbe si iar vorbe. De unde bani daca nu s-au prins la rectificare?? Din ceea ce se prezinta se vor asfalta drumurile doar in interiorul localitatilor,in exterior pauza mare. Votantii fideli PSD circula numai in interior. Bravos natiune bravi conducatori.
Cred ca s-a gasit solutia perfecta pentru investitii de o asemenea anvergura : „PE CAIET”