Situaţia financiară de la Spitalul Judeţean devine, de la o zi la alta, tot mai gravă. Managerul unităţii spitaliceşti, Gheorghe Damian, atrage atenţia că spitalul este descoperit în totalitate din punct de vedere financiar pe ultimul trimestru din an. Conducerea Spitalului Judeţean a solicitat 2,4 milioane lei de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru funcţionare, însă şansele ca aceşti bani să fie daţi sunt minime. La Spitalul Judeţean, peste 85% din fondul de salarii merge lunar pe plata salariilor celor peste 2000 de angajaţi, adică peste 60 miliarde lei vechi.
„Suntem în imposibilitatea de a mai funcţiona în trimestrul IV. Indiferent cine vine, că mă schimbă pe mine nu este nicio problemă, dar problema este să aducă bani în sistem. Trimestrul IV este descoperit total. Ni s-a spus să ne încadrăm în sumele pe care le-am primit, însă acestea sunt insuficiente, fără acoperire. Când s-a fundamentat tariful pe caz în 2011 pentru 2012, s-au luat în calcul nişte sume. În 2013, este acelaşi tarif, iar creşterea salariilor a fost de 15,4%. Am funcţionat până acum în regim de avarie, dar nu se mai poate„, a spus Gheorghe Damian.
Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a solicitat până săptămâna viitoare un program de măsuri pentru redresarea unităţii. Oficialii ministerului au afirmat că de preferat ar fi reducerile de personal, în loc de tăierea salariilor, astfel încât unităţile spitaliceşti să se încadreze în bugetul acordat de instituţia de asigurări de sănătate.
Spitalul Judeţean avea la începutul lunii iulie datorii de peste 10 milioane lei.