Primăria va semaforiza intersecţia Petru Rareş cu Bulevardul „Mihai Eminescu” (IBA). Viceprimarul Cosmin Andrei a declarat că în acea intersecţie nu s-a reuşit înfiinţarea unui sens giratoriu, drept pentru care se va merge pe semaforizare. De asemenea, vor fi modificaţi timpii de la semaforul aflat la intersecţia Pentru Rareş cu Calea Naţională, de lângă Rompetrol, astfel încât şoferii să stea mai puţin la semafor în această intersecţie. Modificări se intenţionează să se facă şi la intersecţia străzilor Primăverii cu Octav Onicescu, şi anume să fie scos verdele intermitent. Reprezentanţii Primăriei Botoşani spun că toate aceste măsuri vor fi analizate în prima şedinţă de sistematizare a circulaţiei.
„Vom monta semafoarele pe care le dezafectăm de pe strada Pictor Nicolae Grigorescu cu Calea Naţională, unde am făcut sens giratoriu. În această intersecţie au fost multe incidente şi nu putem face un sens giratoriu, neavând suprafaţa necesară. De asemenea, am făcut o solicitare la DSPSA să contacteze firma care asigură mentenanţa pentru semafoarele din municipiul Botoşani, astfel încât să le stabilim timpii iniţiali, pentru că a fost dezafectată unda verde prin care toate semafoarele de pe Calea Naţională, de la Rompetrol, Nicolae Grigorescu, Bazar aveau undă verde”, a spus Cosmin Andrei.