Volksbank îşi execută datornicii cu credite în franci elveţieni. Mai multe imobile scoase la vânzare

volksbankZeci de familii din judeţul Botoşani care au contractat credite în franci elveţieni la Volksbank sunt executate silit, unele dintre ele ajungând în situaţia de a avea locuinţele scoase la vânzare.

Pe fondul creşterii mult prea puternice a valorii francului elveţian în raport cu leu, clienţii băncii nu şi-au mai putut achita ratele, ajungând să fie executaţi.

La momentul în care au contractat împrumuturile, în 2007- 2008, francul elveţian era cotat la 2,07- 2,1 lei, însă a ajuns acum, în iulie 2013, la 3,57 lei, după ce atinsese şi pragul de 3,8 lei.

Astfel, Volksbank vinde, la licitaţia organizată pe 29 iulie, un apartament cu două camere pe Vâlcelei cu 97.200 de lei, după ce proprietarul nu a putut rambursa creditul de 66.400 de franci.

Aceeaşi bancă a mai scos la vânzare, prin executor judecătoresc, un apartament cu trei camere pe strada Gheorghe Filipescu la un preţ de 152.264 lei, pentru un credit nerambursat de 52.036 franci, dar şi un apartament pe Constantin Gane la 76.560 lei, pentru un împrumut de 48.984 franci.

De asemenea, Volksbank vinde o casă şi terenul aferent de pe strada Petru Rareş 77 la un preţ de 109.575 lei. Proprietarul (fostul director al Tele M, Geanina Olaru) are de plătit băncii 76.926 franci elveţieni.

Iată câteva oferte ale Volksbank:


Apartament cu 2 camere, Botosani, Aleea Grivita, Judet: Botosani

82.875 RON
Apartament cu 2 camere situat in Botosani, Aleea Grivita, nr. 13, sc. A, etaj 4, ap. 17, Judet: Botosani, intr-un bloc regim de înălţime P+4E. Apartamentul se compune din: 2 camere, hol, 2 debarale,

Apartament 4 camere, Botoşani, Calea Naţională, jud. Botoşani

187621 RON
Apartament compus din 4 camere situat in Botoşani, Calea Naţională nr. 47 sc. C et. I ap. 1 jud. Botoşani, în bloc cu regim de înălţime P+4E, avans o suprafata utula 80,07 mp Anul construcţiei

Apartament cu 2 camere, Botosani, Aleea Teodor Callimachi nr. 5, sc. B, et. 4, ap. 18, Jud. Botosani

101.300 RON
Apartament cu 2 camere situat Botosani, Aleea Teodor Callimachi nr. 5, sc. B, et. 4, ap. 18, Jud. Botosani, intr-un bloc regim de înălţime P+4E. Apartamentul compune din: 2 camere si dependinte,

Apartament cu 2 camere, Botosani, Str. Dimitrie Negreanu

124800 RON
Apartament cu 2 camere situat la etajul 4 al unui bloc regim de înălţime P+4E din Botosani, Str. Dimitrie Negreanu nr. 5 , bl. G4, sc. C, et. 4, ap. 19. Apartamentul se compune din: 2 camere, 2 holuri,

Apartament 3 camere, Botosani, Str. Gh. Filipescu, Jud. Botosani

152264 RON
Apartament 3 camere situat in Str. Gh. Filipescu nr. 7, sc. A, et. 4, ap. 13, Jud. Botoşani, în bloc cu regim de înălţime P+4E, Sc = 95,47 mp, Su = 72,92 mp + 7,97 mp balcoane.

Apartament 2 camere, Botosani, Str. Valcele, Jud. Botosani

97200 RON
Apartament 2 camere, situat in Botosani, Str. Valcele nr. 4, sc. C, et. 4, ap. 19, Jud. Botosani, în bloc cu regim de înălţime P+4E, Su = 42,82 mp.

Apartament 2 camere, Botosani, Aleea Constantin Gane, Jud. Botosani

76560 RON
Apartament 2 camere, decomandat, situat in Botosani, Aleea Constantin Gane nr. 5 sc. B et. III ap. 12, Jud. Botoşani, în bloc cu regim de înălţime P+4E, Su = 42,72 mp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *