Tehnicianul formaţiei CFR Cluj, Mircea Rednic, dar şi jucătorii fostei campioane a României au făcut, duminică dimineaţă, o plimbare prin Botoşani. Ei au mers lejer pe Pietonalul Unirii, fotografiindu-se cu fani şi dialogând cu aceştia.
Cel mai solicitat la fotografii a fost nimeni altul decât atacantul Pantelis Kapetanos.
Plimbarea a avut loc cu şase ore înaintea partidei pe care clujenii o dispută, duminică, de la ora 17.00, cu FC Botoşani, în prima etapă din Liga I.