Festivalul „Cântecului, jocului, Portului Popular și Meșteșugurilor” va avea loc, anul acesta, pe pietonalul Unirii, în perioada 2-4 august. Evenimentul, ajuns la cea de-a 8-a ediție, va cuprinde, ca de obicei, Târgul Meșteșugarilor la care sunt așteptați să participe artiști populari din aproape toate zonele etnografice ale țării, Festivalul coregrafic „Vasile Andriescu” și Festivalul Fanfarelor.
Deschiderea manifestărilor va avea loc pe data de 2 august, la ora 12.o0, iar programul de vizitare pentru expozițiile cu vînzare ale meșterilor populari va fi între orele 10.00-19.00, în perioada amintită și, tot în același interval, dar seara, între orele 17.00 și 21.00, se va desfășura Festivalul Coregrafic „Vasile Andriescu”.
Festivalul Fanfarelor va debuta cu tradiționala paradă, care va avea loc pe data de 4 august cu începere de la ora 10.00. Traseul paradei va fi Casa Tineretului – Nicolae Iorga-Calea Națională – Cuza Vodă – Pietonalul Unirii. De la ora 11.00 va începe spectacolul fanfarelor din județ și din țară prezente la Botoșani cu această ocazie.
Festivalul „Cântecului, jocului, Portului Popular și Meșteșugurilor” este organizat de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale (CJCPCT) Botoșani sub egida Consiliului Județean cu sprijinul Primăriei Botoșani.