În primele şase luni ale anului 2013 Instituţia Prefectului – Judeţul Botoşani a respins ca nelegale 60 de acte emise de primăriile şi consiliile locale din judeţ. Hotărâri de consiliu sau dispoziţii ale primarilor, documentele au fost retransmise administraţiilor locale care le-au emis, pentru a fi revocate sau modificate, astfel încât să respecte legile statului. Conform centralizării făcute la nivelul prefecturii, 56 dintre acestea au fost deja revocate sau modificate, iar alte 4 se află în analiza emitenţilor.
Nici un act administrativ verificat de specialiştii Instituţiei Prefectului nu a fost atacat în acest an la instanţa de contencios administrativ, instituţiile publice implicate reacţionând la simpla atenţionare şi la procedurile prealabile declanşate de prefectură în toate cele 56 de cazuri.
„Am întors hotărârile şi dispoziţiile ce nu respectau întocmai prevederile legale şi am preferat să explicăm primarilor şi secretarilor aspectele situate înafara legii, pentru ca aceştia să corecteze erorile. Astfel, printr-o bună comunicare cu administraţia locală s-a evitat ajungerea la instanţă şi eventuala blocare a anumitor activităţi din primării.”, a explicat prefectul Costică Macaleţi.
Numărul documentelor constatate ca fiind ilegale este în acest an dublu faţă de hotărârile de consiliu sau dispoziţiile respinse în primele şase luni ale anului trecut. În perioada ianuarie-iunie 2012 au fost respinse 32 de astfel de acte administrative.
Chiar şi aşa, cifrele nu sunt îngrijorătoare, documentele nelegale reprezentând doar 0,4% din total. Specialiştii prefecturii au verificat pentru legalitate, în acest an, 14.746 de hotărâri şi decizii. Prevederile legale încălcate se referă, în cea mai mare parte, la modul de gestionare a bunurilor din proprietatea publică a comunelor şi oraşelor.