Reprezentanţii Consiliului Judeţean au cerut conducerii Spitalului Judeţean să ia măsuri împotriva cadrelor medicale care au stat mai mult de un an în concediu fără plată. Vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, a declarat că angajaţii care şi-au prelungit nejustificat concediile fără plată blocând nişte posturi riscă desfacerea contractului de muncă. Potrivit unei situaţii centralizate de Spitalul Judeţean, peste 80 de posturi sunt la această dată blocate în unitate de concediile fără plată.
„Înţeleg că maxim un an de zile pe motive temeinice şi justificate se poate merge cu concediul fără plată. Sunt care au peste doi-trei ani de zile şi cu siguranţă lucrează în străinătate, posturile sunt blocate, serviciile medicale sunt de proastă calitate şi am cerut să ia dispoziţie şi să-i cheme, dacă nu să le desfacă contractele de muncă. De exemplu, este un medic oftalmolog cu concediu fără plată din 1 aprilie 2011 până pe 4 aprilie 2014. Sunt trei ani. Un alt exemplu de concediu luat pe 1 noiembrie 2011 până pe 30 octombrie 2013. Este o practică proastă. Vom intra în legalitate„, a spus Sorescu.