Democrat-liberalii botoşăneni îşi vor alege noua conducere a partidului până la începutul lunii decembrie. Actualul preşedinte al partidului, Cătălin Flutur, a declarat că va candida pentru un nou mandat
„Dacă nu apare unul mai bun, îmi voi asuma în continuare. Suntem în plin proces de alegeri interne în partid. Am început cu organizaţiile de secţii de votare şi avem peste 100 de organizaţii de secţii de votare. Avem termen ca până la sfârşitul lunii august să finalizăm cu secţiile de votare, după care vom face alegeri pe localităţi, Consiliile de Coordonare Locale, şi ulterior pentru Biroul Permanent Judeţean”, a spus Flutur.
Potrivit acestuia, vor fi alegeri şi pentru organizaţiile de colegii şi pentru organizaţiile interne ale partidului, respectiv organizaţiile de femei, de tineret, a persoanelor de vârsta a treia şi a oamenilor de afaceri.
Adevarul este ca alt om politic in PDL mai bun ca Flutur nu este!Daca ar reuși sa „curețe” PDL-ul de câteva „uscături” precum Turcanu (cel cu omorârea maidanezilor)sau Gheorghiță (cel cu panseluțele) datorita cărora a pierdut mandatul de primar ar fi bine!Eu însă sunt pesimist în aceasta problema.