“Ghidează pașii unui copil spre bibliotecă! Donează o carte!” – Acesta este sloganul sub care tinerii social-democrați organizează o campanie de donare de cărți care vor contribui la dezvoltarea unor biblioteci din județul Botoșani, ce se va derula pe o perioadă de patru săptămâni pe Pietonalul Unirii. Prima acțiune va avea loc duminică, 14 iulie 2013 între orele 12 și 18 în fața Muzeului Județean Botoșani.
Trăim intr-o lume în care toți se dau peste cap de trei ori pentru a fi eroi de prima pagină, de aceea vă îndemnăm să avem și curajul de a face un gest simplu și firesc! Este adevărat că nu vom deveni celebri peste noapte făcând alegerea de a dona cărți, însă haideți ca printr-un gest de solidaritate să aducem aportul nostru în educație.
De asemenea, organizația municipală TSD Botoșani organizează și o tómbolă, iar 20 dintre donatori vor fi beneficiarii unei excursii în ținutul Bucovinei.