Consilierii locali ai PNL consideră că Festivalul Verii trebuie organizat în mai multe zone din municipiu. Cătălina Lupaşcu, consilier local al PNL, a declarat că aceste sărbători ale oraşului ar trebui regândite în sensul de a nu fi focalizate doar pe anumite zone din oraş, ci extinsă aria lor de realizare. Aceasta a mai spus că doar un asemenea proiect ar primi un vot din partea consilierilor PNL. Declaraţia a fost făcută după ce primarul Ovidiu Portariuc a declarat că va cere consilierilor locali să amendeze hotărârea de Consiliu Local cu organizarea Festivalului Verii în centrul vechi, după ce sponsorii şi agenţii economici s-au arătat nemulţumiţi de locaţie.
„Nu este normal şi firesc să avem presiune a cetăţenilor doar într-o anumită zonă. Dacă se va regândi organizarea acestui festival pe mai multe zone din oraş, respectiv Centrul Vechi, Pietonalul Bancar, Pietonalul Unirii şi Bulevard, am putea discuta de un vot pentru un asemenea proiect. Există reticenţa de a desfăşura Summer Fest în Centrul Vechi, fiindcă avem o experienţă nu tocmai plăcută, respectiv Zilele oraşului. Sărbătoarea oraşului ar fi ieşit foarte bine dacă ne-am fi uitat un pic ce se întâmplă în judeţele învecinate, şi aici m-aş referi la Iaşi. La Iaşi sunt folosite pentru organizarea unei sărbători mai multe zone. În niciun caz nu vom putea duce în Centrul vechi o scenă cu nişte boxe puternice, aşa cum s-a întâmplat la Zilele oraşului, care nu-şi găsesc locul în zona istorică sau nu ştiu ce formaţie de muzică rock„, a spus Cătălina Lupaşcu.
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Sigur ca da! Buna gandire – de ce sa blocam o artera cand putem bloca tot orasul??? Care-i problema, bani si fum de mititei sa iasa! Va fi orasul plin de gunoaie, fum de mici si manele – o frumusete! De ce nu se face undeva intr-o zona unde nu deranjeaza pe nimeni ? Unii mai si muncesc!