Lucrările de reabilitare a stadionului vor fi gata pînă la data de 16 iulie. Cel puțin, acestea sunt asigurările viceprimarului Cosmin Andrei care a spus că lucrările sunt în grafic și nu există niciun risc ca ele să nu fie terminate la timp. Ultima vizită a oficialilor de la Federația Română de Fotbal a semnalat câteva probleme dar pe care viceprimarul Andrei a dat asigurări că sunt în curs de rezolvare. „Până pe data de 16 iulie finalizăm tot ce înseamnă lucrări de reabilitare a stadionului. Suntem optimiști, lucrările sunt în curs de desfășurare și în grafic”, a spus viceprimarul Cosmin Andrei. Inclusiv, cea mai stringentă problemă întâlnită de oficialii FRF, respectiv faptul că este prea strâmt compartimentul rezervat oaspeților, a fost rezolvat și va fi securizat așa cum au solicitat aceștia. Oficilii FC Botoşani au ca termen limită pentru terminarea lucrărilor data de 15 iulie.
