Şase reţinuţi în urma descinderilor la cămătari. Poliţiştii au găsit în case zeci de mii de dolari, euro, franci elveţieni şi bijuterii

retinuti de jandarmiŞase persoane au fost reţinute pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi cămătărie, în urma percheziţiilor efectuate în această dimineaţă, în judeţele Botoşani şi Suceava. De asemenea, poliţiştii au descoperit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 260.000 de euro, 33.000 dolari SUA, 60.000 de lire sterline, 7.000 de franci elveţieni, aproximativ 500.000 de lei şi peste un kg de bijuterii din aur. 

În această dimineaţă, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor din cadrul I.P.J. Botoşani au efectuat 15 percheziţii, în municipiile Botoşani şi Suceava, acţiunea având drept scop probarea activităţii infracţionale a şapte persoane cu vârste între 39 şi 58 de ani, suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi cămătărie. 

La acţiune au participat poliţişti de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Botoşani şi I.P.J. Suceava, precum şi poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani, sprijiniţi de jandarmi din cadrul I.J.J. Botoşani.

În urma administrării probatoriului, poliţiştii au stabilit că, în perioada martie – iulie 2013, suspecţii s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile, ca urmare a desfăşurării de activităţi ilegale de schimb de valută şi cămătărie.

Ulterior, sumele de bani obţinute din aceste activităţi ar fi fost introduse în circuitul economic legal, prin intermediul unuia dintre suspecţi, administrator al mai multor case de schimb valutar din municipiul Suceava, fără evidenţierea în contabilitatea societăţii respective. Sumele de bani care au făcut obiectul tranzacţiilor ilegale din perioada investigată depăşesc 1.000.000 de euro.

În urma efectuării celor 15 percheziţii, poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, constând în evidenţe ale schimburilor ilegale de valută sau împrumuturi cu camătă, precum şi sume de bani în valută (peste 260.000 de euro, 33.000 dolari SUA, 60.000 lire sterline, 7.000 franci elveţieni) şi aproximativ 500.000 de lei.

De asemenea, la unul dintre imobilele aparţinând unui suspect din municipiul Suceava, poliţiştii au găsit 600 de kg de cafea şi peste un kg de bijuterii din aur, pentru care suspectul nu a putut prezenta documente justificative. 

Faţă de şase dintre suspecţi, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind încarceraţi în arestul I.P.J. Botoşani.
În cauză continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *