FC Botoșani a terminat la egalitate scor 2-2 în cea de a treia partidă amicală disputată în Rep. Moldova contra nou promovatei în Liga 1 din Moldova, Veriș Chișinău.
Dominare totală a lui FC Botoșani în partea a doua a jocului, odată cu intrarea pe teren a echipei de baza cu Croitoru, Vasvari și Fulop. Patru ocazii irosite de Hadnagy, Cârjan, Vașvari și Vraciu, plus 2 goluri pe tabela semnate de aceiași Cârjan (73) și Vașvari (83-pen). Deși au încercat să întoarcă meciul pe final botoșănenii n-au mai reușit și astfel s-a terminat 2-2, spre bucuria celor câteva sute de spectatori care au fost prezenți pe stadionul Zimbru.
Gruparea fanion va încheia stagiul de amicale din Republica Moldova cu un ultim meci pe 9 iulie, împotriva formației de liga 1 Olimpia Bălți, de la ora 16:30 la Bălți.