Înalt PreaSfințitul Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Teofan a ținut un cuvânt de învățătură în fața miilor de credincioși adunați, duminica, la Biserica Sfanta Parascheva, cu ocazia resfințirii lăcașului de cult. Părintele i-a îndemnat pe credincioși să se apropie de Dumnezeu, să-i urmeze glasul „Vino cu mine!”, explicîndu-le totodată cum este cel mai bine s-o facă, Redăm mai jos cuvîntul Înalt Preasfințitului Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, Teofan.
„Biserica a trudit să avem două texte din Dumnezeiasca Scriptură, așezate drept călăuză pentru meditația noastră, pentru prezența noastră la Sfânta Euharistie, pentru ca această prezență să fie percepută, înțeleasă și mai ales concretizată în fapte ca o urmare a Domnului Hirstos.
De ce urmare a Domnului Hristos? Pentru că Evanghelia de astăzi ne relatează întîlnirea Domnului Hristos cu Sfinții Petru și Andrei, doi frați, și Hristos le-a spus: „Veniți după mine!”. Aceasta este chemarea pe care Dumnezeu, prin glasul conștiinței, prin glasul Bisericii, prin glasul Scripturii îl adresează tuturor făpturilor, și în special omului: „Vino după mine!”.
Această chemare a Domnului Hristos, „Vino după mine!”, „Veniți după mine!” este cu atît mai necesară, pentru a fi auzită și înțelească, cu cât din ce în ce mai mult, sunt voci care spun: „Nu-l urmați pe Domnul Hristos, urmați-mă pe mine, urmați-ne pe noi, urmați alte drumuri, decît cele pe care le-a lăsat Hristos în Biserica Sa!”. Aceste chemări, pentru a nu-l urma pe Domnul Hristos, sunt tot mai dese, tot mai multe și din păcate, tot mai puternice.
Astăzi, suntem în cea de-a doua duminică după Rusalii după Pogorârea Duhului Sfânt și această duminică este închinată Sfinților români din toate timpurile pînă astăzi. Ei, sfinții sunt cei care au ascultat glasul lui Hristos –Veniți după mine. Ei sunt aceia care au auzit, precum și noi astăzi, glasuri multe ca să nu fie urmat Domnul Hristos și au știut să discearnă, să înțeleagă că vocea Domnului Hristos este singura care trebuie urmată pentru ca omul să viețuiască frumos pe acest frumos pămînt și să dobândească și Împărăția Cerurilor.
Cine sunt acești Sfinți români? Dumnezeieștii ierarhi, preoții care și-au împlinit bine datoria, sihaștri din mănăstiri, tații și mamele care au avut o viață creștinească, sfinți mucenici, sfinți mărturisitori, o pleiadă de genii ale sfințeniei care au răsărit sau au trăit pe acest pământ. Și pentru că mulți sunt necunoscuți, Biserica a rânduit o zi anume, cea de astăzi, ca toți bine plăcuții lui Hristos din toate locurile și vremurile să fie cinstiți astăzi asa cum se cuvine. Și ei sunt cinstiți prin faptul că noi suntem la dumnezeiasca liturghie, dar, pe lângă aceasta, este necesar încă un lucru, și anume să ne întelegem viața și să mergem înainte în ciuda micimii și păcatelor noastre, căci nu este altă dorință a sfinților din cer decât să nu lipsească sfințenia de pe pămînt nici azi. Și ea nu lipsește dacă oamenii ascultă glasul Domnului „Veniți după mine!”.
Și cum poate omul să vină și să-l urmeze pe Hristos Domnul în vremurile de astăzi, ne spune Sfântul Apostol în epistola către romani, și anume, fiecare să-și urmeze legea sa. Urmând legea sa, legea creștinească, legea românească adevărată, omul îl urmează pe Hristos Domnul. În Vechiul Testament, profetul Deenia spune că bucuria Domnului este puterea omului. Omul îl urmează pe Hristos dacă face bucurie Domnului și face bucurie celor din jurul său și în acest fel omul devine puternic. Bucuria Domnului este bucuria omului. Și tot acest sfînt din Vechiul Testament spune că acela care urmează poruncile Domnului, viu va fi și pentru ca omul să fie viu, este chemat să-l urmeze pe Hristos să împlinească poruncile Domnului.
În al treilea rând omul este chemat să cunoască ce este bine și ce este rău în această lume căci un dumnezeiesc părinte din veacul VI-VII spune că răul este judecata greșită a înțelesurilor lumii, judecată greșită care este urmată de întrebuințarea greșită a lucrurilor, adică nu ai o percepție adevărată în a ceea ce este bine și ceea ce este rău. Această percepție confuză este urmată de o întrebuințare greșită și păcătoasă a lucrurilor, a situațiilor vieții. Aceasta, iubiți credincioși, este rostită și mărturisită de dumnezeiescul părinte ca omul să aibă putere să discearnă între aceste două glasuri care ni se adresează tot timpul. „Vino după mine!”, spune Domnul, „Vino după mine!”, spune puterea întunericului. Noi avem oare capacitatea să discernem între glasul luminii și glasul întunericului? Avem noi oare discernământul și voința necesare să-l urmăm pe Domnul sau urmăm atâtea glasuri de sirenă care încearcă să ne încânte auzul și mintea, pentru a ne duce pe alte căi decît cele adevărate?
Spunea cineva zilele trecute, citând o cercetare făcută la nivel mondial că toate continentele lumii încep să se apropie mai mult de Dumnezeu, Europa, singură se îndepărtează de Dumnezeu. Acest prea sfânt continent care a fost străbătut de picioarele apostolilor, care a fost primul în lume încreștinat, care a cunoscut sute de mii și milioane de mucenici, în care s-a fundamentat civilizația lumii cu toată influența sa asupra popoarelor lumii, se resimte în inima acestui continent, drama îndepărtării de Dumnezeu și noi facem parte din această lume. Și datorită rugăciunilor sfinților români, ale preasfintei născătoare de Dumnezeu, ale sfintei Parascheva, parcă la noi, în ciuda multor păcate și greutăți pe care le avem, parcă omul încă știe ce este bine și ce este rău. Dar parcă ne-a ajutat Dumnezeu, ne-au ajutat sfinții români, osemintele peste care aproape la fiecare pas călcăm cu picioarele noastre, ne-au ajutat să păstrăm o anumită percepție a binelui și a răului.
Și la noi însă se simte din ce în ce mai mult acest val al confuziei, să nu se mai definească păcatul păcat și virtutea virtute, să nu se mai așeze la locul lor păcatul desfrânării sau virtutea fidelității soțului față de soție, a soției față de soț. Încep și la noi să apară păcate despre care Sfântul Apostol Pavel spune –rușine ne este nouă, a și grăit despre asta pentru că Hristos Domnul a așezat aici o sămânță binecuvîntată prin Apostolul Andrei care a ascultat glasul Domnului și l-a urmat. Noi care ne socotim urmașii Sfîntului Apostol Andrei, vom rămîne ce suntem în măsura în care ascultăm același glas pe care l-a ascultat dumnezeiescul Apostol Andrei.
Dacă nu, dispariția ne paște, așa cum au fost și alte civilizații, și alte popoare, care nu au ascultat glasul Domnului. Au acceptat în casă cele mai grele păcate și nu prin războaie sau prin invazii au dispărut, ci prin faptul că a dispărut credința în Dumnezeu, a dispărut rușinea față de oameni, a fost subminată familia, a fost subminată fidelitatea soților, unul față de celălalt, nu s-au mai născut prunci, au apărut păcatele contra firii și totul a pornit spre calea dispariției. Să-l rugăm pe Dumnezeu ca glasul său „Vino dupa mine, Ioane!”, „Vino dupa mine, Marie!”, „Vino dupa mine, Moldovă!”, „Vino dupa mine Romania!” să nu fie un glas care strigă în deșert.
Ar trebui, în fiecare dimineață, trezindu-ne din somn, prima privire să fie asupra icoanei din dormitorul nostru, cu Iisus Hristos și privindu-l cu atenție, contemplîndu-i chipul majestuos, puternic și smerit deopotrivă, să avem capacitatea urechilor sufletului, să auzim glasul Lui: „Vino dupa mine astazi!„. Vino dupa mine fiind cinstit la locul tău de muncă, vino dupa mine rugandu-te dimineata și seara, vino dupa mine, împlinindu-ti datoria fata de soția sau soțul tau, fata de pruncii tai, față de colaboratorii tăi, cei mai mari, cei mai mici decît tine și seara, dipă zaduful zilei, așezîndu-ne din nou în așternut, să avem aceeași putere să privim ochii Domnului Hristos din icoană, să înțelegem: l-am urmat pe Hristos în această zi sau l-am trădat prin prea multele noastre păcate, ambiții și slăbiciuni. Să-l rugăm pe Dumnezeu ca prin rugăciunile tuturor sfinților români, să avem puterea de a-l urma pe El în această viață, pentru a dobîndi și noi moștenirea pe care au dobîndit-o acești români integrali, total singurii care au atins această integralitate. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și pînă-n veac. Amin!”
