Un consilier local democrat liberal şi-a dat demisia din Consiliul Local la sfârşitul lunii ce tocmai a trecut pentru că nu avea timp să facă administraţie şi medicină.
Medicul Radu Malancea a preferat sa lase liber locul în Consiliul Local pentru a se putea ocupa de pacienţi. De altfel, de când a fost învestit în funcţia de consilier local, Malancea a participat doar la două şedinţe.
Locul său ar putea fi ocupat de Ovidiu Luca.
Normal hexan.Face parale cât pentru 5 şedinţe în sala de operaţie în timpul pe care ar trebui să-l piardă cu flecărerile din C.L.!