Părinții care nu au cu cine să-și lase copiii pe perioada vacanței, pentru că sunt la serviciu, pot apela la una dintre grădinițele cu program pe timpul verii. Periodic, fiecare grădiniță din oraș va înscrie, pe perioada verii copii, astfel încât să vină în întâmpinarea părinților care nu au cu cine să-i lase pe cei mici, pe timpul zilei. Conducerea Inspectoratului Școlar Botoșani a realizat un grafic de funcționare a grădinițelor pentru perioada 1 iulie- 30 august. Cu toate acestea, părinții nu s-au arătat foarte interesați să-și înscrie vara copiii la grădiniță. La Grădinița Șotron, una dintre cele 3 unități de învățământ preșcolar cu activitate în perioada 1-12 iulie, nu s-a primit pînă acum nicio cerere. Asta în condițiile în care părinții nu plătesc decît costul celor trei mese pe zi, ceea ce înseamnă maxim 10 lei, o sumă infimă față decât ar plăti, de pildă pentru o doică. Interesul slab în rîndul părinților pentru o grădiniță estivală se poate remarca și din faptul că anul trecut au fost programate 24 de grădinițe pentru activitate în timpul verii, în timp ce anul acesta cam jumătate din numărul celor de anul trecut. Iată și programul celor 13 grădinițe deschide vara aceasta copiilor:
1.07. -12.07. 2013:
Grădinița nr, 221 Șotron (O. Băncilă) – 0231.515438
Grădinița nr 22 – str. Parcul Tineretului – 0231, 513.367
Grădinița Liceului Teoretic Nicolae Iorga – str T. Vladimirescu – 0231.511.555
15.07-26.07. 2013:
Grădinița nr. 19 – Aleea Prieteniei – 0231.584.078
Grădinița nr. 25 – str. Armeană – 0231511542
Grădinița nr. 6 Prichindel – str. Curcubeului – 0231.584169
29.07 – 16.08. 2013:
Grădinița nr. 10 – str. Tudor Vladimirescu – 0231513667
Grădinița nr. 11 a Școlii Sf. Maria Botoșani – str. M. Gorki – 0231.513956
Grădinița nr. 14 a Școlii nr. 11 – str. Unirii nr. 7 – 0231.511.844
Grădinița nr. 15 a Școlii nr 12 – str Luna – 0231.584068
19.08- 30.08.2013:
Grădinița nr. 18 a Școlii nr. 10 – Bdul M. Eminescu nr 72 – 0231.513.861
Grădinița nr. 9 Lizuca -str. O. Onicescu nr 18 – 0231514.171
Grădinița Seminarului Sf. Gheorghe – 0231.581.773