Legea bonelor depusă de deputatul Tamara Ciofu, susținută de toţi parlamentarii din Botoșani

Tamara CiofuDeputatul PSD Tamara Ciofu a depus joi, 27 iunie, în Parlament propunerea legislativă pentru reglementarea ocupațiilor de bonă și babysitter în România, având susținerea deputaților și senatorilor de la toate formațiunile politice din Botoșani. Astfel, din partea PSD au semnat, în afară de inițiator,  și deputații Mihai Baltă și Andrei Dolineaschi  precum și senatorul Doina Federovici, din partea PNL deputații Verginel Gireadă și Roxana Anușca și senatorul Viorel Grigoraș; din partea PDL deputatul Cristian Roman, iar din partea PP-DD deputatul Liliana Mincă.

Le mulțumesc colegilor din Botoșani pentru susținerea acestei inițiative legislative. Am dovedit cu toții că putem depăși interesele și orgoliile politice dacă ceea ce susținem este în interesul celor care ne-au votat. Județul Botoșani a dat un bun exemplu de solidaritate politică în favoarea cetățenilor”, a declarat Tamara Ciofu.

Deputatul PSD a reamintit faptul că ceilalți parlamentari din județ au contribuit în faza de elaborare a Legii bonelor, prin participarea la consultările organizate în Botoșani.

Trebuie să recunoaștem meritul fiecărui parlamentar botoșănean care s-a implicat în acest proiect și a participat la consultările care ne-au permis să îmbunătățim acest proiect de lege. În județul nostru e un deficit mare de locuri în creșe și grădinițe și cred că era nevoie de o lege care să ofere o alternativă sigură și civilizată pentru părinții care nu au reușit să obțină un loc pentru copii lor”, a adăugat reprezentanta PSD.

 

Propunerea legislativă a deputatului Tamara Ciofu s-a bucurat și de susținerea mai multor parlamentari din alte județe ale țării. În total proiectul a fost semnat de peste 50 de deputați și senatori de la toate partidele politice și de la mai multe comisii parlamentare, fapt reflectat și de agențiile naționale de știri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *