Avioane, mașini, roboți, podoabe pentru doamne și domnișoare, dar și o capela în miniatură. Acestea sunt o parte dintre obiectele confecționate de deținuții botoșănenii în cadrul expoziției-concurs „Invitație la reciclare- obiecte decorative”.
Peste 40 de lucrări au fost expuse la etajul 4 din Uvertura Mall, joi, la expoziția organizată de Penitenciarul Botoșani împreună cu Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, obiectele fiind realizate chiar de către persoanele aflate acum după gratii din materiale care de regulă ajung la gunoi.
„Ideea provine din dorinșța noastră de a da persoanelor private de libertate posibilitatea de a participa la cât mai multe activități și de a-i susține în efortul lor de reintegrare și de a arăta că, la rândul lor, vor să se implice activ în comunitate”, a declarat Anna Maria Anghel, purtător de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranță Botoșani.
Alături de deținuții aflați în Penitenciarul Botoșani au expus lucrări și cei care se află după gratii la Bacău sau Iași, acțiunea fiind o colaborare a celor trei penitenciare din regiunea Nord-Est.
Exponatele au participat și la un concurs, ele fiind jurizate chiar de către cei prezenți, printre aceștia, copiii de la Centrul Elena Doamna, reprezentanții Serviciului de Probațiuni și de la Asociația Carpates.