Primarul Ovidiu Portariuc propune ca municipiul Botoşani să aibă încă un cetăţean de onoare. Este vorba de preşedintele Asociaţiei Misionare „El rămâne credincios”, Bodo Lutz Noack.
Potrivit raportului de specialitate, Noack, cetăţean de origine germană, a venit pentru prima dată în România pe 6 ianuarie 1990, contribuind la ajutorarea orfanilor şi săracilor. De asemenea, acesta a adus mai multe donaţii în Botoşani, peste 200 de transporturi umanitare care au ajuns din Germania la Botoşani.
Din anul 1997, prin asociaţia pe care o conduce sunt oferite zilnic 70-80 de porţii de mâncare familiilor nevoiaşe. Până în prezent au servit masa la cantină peste 4000 de copii, fiind ajutate financiar aproape 15.000 de familii şi au fost donate ani la rând unităţile spitaliceşti din judeţ şi municipiu cu produse sanitare şi alimentare.
De asemenea, Asociaţia a pus bazele unei colaborări instituţionale, 16 asistenţi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă beneficiind, timp de o lună, de un stagiu de pregătire în Germania, iar opt ofiţei superiori din conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie au beneficiat de un schimb de experienţă la omologii lor germani.
Cetăţean german prin naştere, Lutz Noack se consideră botoşănean prin adopţie şi datorită faptului că după 1990 a locuit mai mult în Botoşani decât în Germani.
Proiectul de hotărârea privind acordarea titlului de cetăţean de onoare lui Lutz Noack va fi supus spre aprobare în şedinţa de Consiliu Local de miercuri, 26 iunie.