Un copil în vârstă de 14 ani a fost dat dispărut de Poliţie. Alexandru Constantin Smochină a dispărut de la domiciliul său din orasul Darabani, str.Ion Vodă nr.4A bl.A sc., pe 21 iunie 2013, în jurul orei 21.00, pe fondul unui conflict cu părinţii. El a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit până în prezent.
Investigaţiile efectuate au stabilit că în seara de 21 iunie 2013, minorul s-a deplasat pe jos, înspre municipiul Dorohoi.
La 24 iunie 2013, în jurul orei 10.00, acesta a fost văzut pe DN 29 A, la intrarea în Dorohoi.
S-a stabilit de asemenea ca posibilă destinaţie, domiciliul bunicilor materni, din comuna Şerbăuţi, judeţul Suceava.
Alte amănunte : Minorul nu are asupra sa bani, carte de identitate sau telefon mobil.
Semnalmente: înălţime – cca. 1,60 m, greutate – cca. 55 kg, păr şaten, tuns scurt, ochi căprui.
Îmbrăcămintea la data dispariţiei: tricou cu mâneci lungi, de culoare bleumarin, având pe partea din faţă o bulina de culoare roşie, pantaloni scurţi de culoare verde – kaki, încălţat cu adidaşi de culoare neagră, cu dungi albe.
Cine poate da relaţii despre acest minor este rugat să sune de urgenţă la 112.