Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a anunţat, sâmbătă, schimbarea din funcţie a managerilor de la Orchestra Rapsozii Botoşanilor şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Ţurcanu susţine că schimbarea lui Ioan Cobâlă şi a lui Ion Ilie va avea loc în şedinţa de săptămâna viitoare a CJ.
În loc lor vor fi numiţi cu interimat funcţionari publici din Consiliul Judeţean.
Totodată, Ţurcanu a anunţat prelungirea termenului de depunere a dosarelor pentru concursurile pentru funcţiile de manager la instituţile de cultură din subordinea CJ, astfel încât cei interesaţi să aibă timp pentru a se înscrie.
Şeful CJ susţine că niciun liberal nu va participa la aceste concursuri.
De unde stie Turcanu ca acesti doi manageri vor fi schimbati din functie saptamina viitoare? El hotaraste aceasta schimbare sau consiliul judetean?Nu cumva presedintele confunda CJ cu un SRL personal? Cred ca era foarte corect sa fi spus presei ca el, presedintele consiliului judetean, doreste sa propuna schimbarea din functie si atit. De aici si pina la a afirma ca ,,vor fi schimbati din functie” este cale lunga. Sunt foarte curios ce vor spune consilierii? Sunt consilierii doar o simpla anexa a planurilor personale ale presedintelui sau isi vor manifesta opiniile personale vis-a-vis de legile in vigoare?
Maestrul Ioan Cobala este de neinlocuit, dar in mintea unora da. O asemenea personalitate nu va mai „prinde” zona aceasta, ma refer la judet. Dar asta este, astea sunt vremurile pe care le traim.
Asta e in culmea prostiei…cum sa-l schimbi pe Cobala, el se identifica cu Rapsozii, e ca si cum Botgros nu ar mai fi cu Lautarii, In fine…siii cu cine il schimbi?
Cred ca pe Gireada il pune sef de orchestra si pe Aneta prim solista………….
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
din cioban mai mult nu poate iesi. A votat romanul ca fraerul si asta a ajuns la CJ. Un betiv fara multa minte . Aveti dreptate , Cobala se identifica cu Rapsozii in invers. Numai ca la noi , spre rusinea noastra a celor care am votat de aceasta data niste sarlatani , avem parte de toto felul de schimbari de te crucesti