Două familii din satul Ionăşeni, comuna Vârfu Câmpului şi satul Vatra, comuna Hudeşti, au fost păgubite de foc de aproximativ 11.000 lei. Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs pe raza comunei Hudeşti. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproape 40.000 de lei. Primul apel de ajutor a venit din partea unei localnice din satul
Ionăşeni, comuna Vârfu Câmpului, joi, puţin după ora 18.00. Aceasta susţinea că arde lucerna cosită şi uscată de pe o păşune. La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta pe cca. 10 ha de teren. Intervenţia a durat aproximativ o jumătate de oră, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de 6.000 lei. Au ars cca. două tone de furaje. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că furajele au fost incendiate de o femeie de 47 de ani, care s-a plimbat cu o maşină de care era legat un cauciuc aprins, pe câmp. Cazul a fost preluat de poliţişti.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 01.35, în locuinţa unui cetăţean din satul Vatra, comuna Hudeşti, a izbucnit un incendiu care a cuprins bunurile din două camere şi o parte din acoperiş. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a intervenit pentru stingerea incendiului cu două autospeciale cu apă şi spumă şi opt servanţi – pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o parte din acoperişul casei, bunurile din două camere, existând pericolul ca flăcările să se propage la anexele din gospodărie, dar şi la locuinţa vecinului. Intervenţia a durat mai bine de o oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de 30.000 de lei. Au ars30 m.p. din acoperişul casei, patru uşi din lemn, cca. 20 m.p. din veranda de scândură, două paturi, două dulapuri, un frigider şi un aragaz, pagubele fiind estimate la cca. 10.000 lei. Cauza probabilă o constituie acţiunea intenţionată.