Întrucât s-a constatat că spitalul a acumulat în ultimele luni arierate, conducerea Consiliului Judeţean a cerut, miercuri, conducerii Spitalului Judeţean reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor pe termen scurt în unitate. Mai concret, s-a propus trecerea în concedii fără plată a personalului administrativ, precum şi normarea la minim a salariaţilor, adică sporurile pe care le încasează personalul medical să fie acordate la minim. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, Spitalul Judeţean a înregistrat în ultimele luni datorii de 5-6 miliarde lei vechi, pe lună.
” Suntem de acord că ar fi bine să asigurăm condiţii de performanţă şi servicii medicale la nivel maxim, dar nu putem face lucrul acesta. Inclusiv în Consiliul de Administraţie al spitalului de săptămâna viitoare se va lua în serios normarea la minim a tuturor activităţilor. De asemenea, se analizează situaţia trimiterii în concedii fără plată a personalului, mai puţin partea medicală. Partea de administraţie, pentru reducerea cheltuielilor. Trebuie să ne încadrăm în bugetul de la CAS. Nu acceptăm în niciun fel creşterea datoriilor”, a spus Sorescu.
Concediile fără plată ar urma să fie date salariaţilor prin rotaţie, acest lucru urmând să fie decis în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de săptămâna viitoare.
Spitalul Judeţean are peste 2000 de salariaţi, iar cheltuielile cu salariile depăşesc 80% din buget.