Deputatul PPDD Liliana Minca cere sprijin de la ministrul delegat pentru relatia cu romanii de pretutindeni, Cristian David, in vederea repatrierii trupului unei tinere din Săveni, ucisă în Italia. Potrivit acesteia, Florentina Boaru, de 19 ani, a fost ucisă ppe 16 aprilie, iar de atunci zace într-o morgă din Italia.
Redăm mai jos interpelarea adresată de către deputatul Liliana Mincă Ministrului Cristian David, cu privire la cazul tinerei de la Săveni, abandonată la o morgă din Italia, interpelare intitulată „Morţii din
Domnule Ministru,
De peste cinci ani, câteva milioane de români, aflați la muncă peste hotare, cer guvernelor din România să rezolve problema românilor decedați în alte țări. Repatrierea românilor decedați, cu familii fără posibilități materiale, a rămas încă la stadiul de promisiune electorală. Cunoscută ca fiind problema ”morților din frigidere”, repatrierea trupurilor celor decedați la muncă în străinătate trebuie rezolvată în regim de urgență. Morgile Europei sunt pline cu trupurile neînsuflețite ale românilor. Din cauza lipsei de bani, corpurile acestora ajung să rămână cu lunile în morgile spitalelor, pentru că rudele nu pot plăti costurile repatrierii.
Domnul Costel Boaru, din localitatea Bozieni, orașul Săveni, județul Botoșani, își așteaptă și acum copila de 19 ani decedată în Italia. Omorâtă la 16 aprilie și descoperită la 20 aprilie anul acesta, Florentina Boaru încă zace abandonată într-o morgă italiană. Tatăl îndoliat a solicitat sprijinul Președintelui Consiliului Județean Botoșani care, după ce a promis că îl ajută, i-a transmis că nu mai poate pentru că nu are cadrul legal. Costel Boaru a trimis memorii la premierul Victor Ponta și la președintele Traian Băsescu care, drept ajutor, au ales calea reculegerii. Adică nici măcar nu i-au răspuns. Consulatul român din Italia i-a răspuns că nu se poate implica și că nu dispune de fonduri pentru repatrierea tinerei omorâtă în Catania, Italia.
Cu privire la aceste scuze oficiale, vă reamintim, domnule ministru, că repatrierea corpului neînsuflețit al tinerei omorâtă în Italia se poate face în baza Articolului 15 din Legea 198/2008 privind serviciile consulare, cu modificările ulterioare. Actul normativ stipulează că plata cheltuielilor de repatriere a cetățenilor români, decedați pe teritoriul statelor de reședință, pentru care familia nu poate suporta cheltuielile de repatriere, se poate face de către Ministerul Afacerilor Externe utilizând taxele consulare percepute pentru serviciile prestate în regim de urgență.
Stimate Domnule Ministru, vă amintesc, dacă este nevoie, că peste 1,2 milioane de români trăiesc în Italia, iar alte milioane de români se află în alte țări europene, în căutarea unui trai mai bun pe care guvernele din România nu îl pot oferi. Acești români nu trebuie să conteze doar atunci când li se cere votul. Problema morților din frigiderele europene a fost semnalată de către românii din diaspora atât guvernelor PDL cât și guvernelor USL. Însuși domnul Prim – ministru Ponta a fost informat despre această problemă stringentă, imediat după preluarea mandatului de Premier, de către Daniel Tecu, Președintele organizației FADERE Madrid din Spania.