Şi Consiliul Judeţean Botoşani este interesat să colaboreze cu judeţul Suceava pentru derularea unor proiecte comune. Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ Botoşani, a declarat că se aştepta ca reprezentanţii Primăriei Botoşani să-i contacteze pentru a discuta pe tema colaborării cu judeţul Suceava, dat fiind faptul că municipiul Botoşani face parte din judeţul Botoşani. Reprezentanţii CJ acuză, în continuare, comunicarea deficitară cu primarul Ovidiu Portariuc.
„Noi, CJ, avem toată disponibilitatea să colaborăm. Întâmplător sau nu, când am fost la sfârşitul săptămânii trecute la regionalizare la Constanţa, mai în glumă, mai în serios, le-am spus că municipiul Botoşani face parte din judeţul Botoşani. Dacă nu lucrăm într-o echipă, nu ştiu dacă reuşim să facem multe lucruri. Cred că este păcat că la un moment dat fiecare încercăm să ieşim în faţă cu ceva, fără să colaborăm efectiv. Susţin şi zonele metropolitate, dar şi acestea fac parte din judeţul Botoşani. Le-am spus să ne corelăm împreună gândirea. La aceste lucruri, CJ este total deschis, pentru că sunt lucruri pentru botoşăneni„, a adăugat Sorescu.