Primarii municipiilor Botoşani şi Suceava s-au întâlnit, vineri, pentru a pune la punct noi detalii privitoare la dezvoltarea unei zone policentrice pe axa Suceava-Botoşani. Potrivit primarului Ovidiu Portariuc, în cadrul vizitei primarului Ion Lungu la Botoşani,s-au discutat detalii referitoare la viitoarele colaborări dintre cele două oraşe reşedinţă de judeţ.
„Nu am intrat în discuţii punctuale, legate de proiecte. Asta va fi într-o fază ulterioară, când o să avem deja nişte studii realizate, nişte studii de fezabilitate. A fost un acord de principiu pe care noi deja l-am manifestat prin declaraţiile în presă, iar astăzi (nr. vineri) am mai pus la punct câteva detalii. După ce vom avea hotărârile de Consiliu Local luate simulta, vom putea să prezentăm o strategie de efectuare a acestor studii. Sunt studii pentru dezvoltarea polilor urbani, pentru dezvoltarea arealului urban comun, pentru că cele zone metropolitane vor avea şi proiecte comune. Suntem în faza de acord de principiu şi mă bucur de deschiderea şi receptivitatea domnului primar vizavi de acest proiect.”, a spus Portariuc.
Primarul municipiului Botoşani a precizat că cei aproape 300.000 de locuitori ai zonei de dezvoltare Suceava – Botoşani ar putea beneficia de proiecte mari pe diverse zone, de transport, economice, turistice şi culturale.
La rândul său, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a precizat că această colaborare a fost deschisă pentru atragerea fondurilor europene pentru perioada 2014-2020 şi că această oportunitate nu trebuie ratată.
„Aşa cum se ştie, unul dintre principiile UE în repartizarea fondurilor în următorul exerciţiu financiar este legat de întinderea teritorială şi de numărul populaţiei şi ca atare cred că este de bun augur şi binevenită o colaborare între cele două municipii, dată fiind şi distanţa relativ mică în aşa fel încât să ne pregătim împreună să atragem cât mai mulţi bani şi bineînţeles să putem exploata acest areal, această axă între Suceava şi Botoşani”, a spus Lungu.
Ion Lungu susţine că la nivelul municipiului Suceava este dezvoltată o zonă metropolitană, care cuprinde 13 localităţi, până la vecinătatea cu judeţul Botoşani . Şi la nivelul municipiului Botoşani există acea zonă metropolitană, însă se doreşte şi cooptarea comunei Vlădeni.
„Luând în considerare arealul format din municipii şi din zona metropolitană, putem şi noi să constituim o microregiune în aşa fel încât să avem şanse reale să atragem cât mai mulţi bani europeni. Sunt încrezător, vin cu bună credinţă şi fără orgolii într-o idee în care să promovăm proiecte împreună şi să câştigăm deopotrivă. Nu putem spune despre aceste proiecte, pentru că de asta facem acest studiu de dezvoltare. Vor spune specialiştii. În urma acestei colaborări cetăţenii vor avea numai de câştigat”, a mai spus edilul municipiului Suceava.
Urmează ca în şedinţa de Consiliu Local al municipiului Botoşani, de luna aceasta, să fie emisă o hotărâre de principiu pentru acest parteneriat, pentru realizarea studiului de dezvoltare al acestui areal.