Reprezentanţii E.ON România, împreună cu inspectorii de prevenire şi paramedicii SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani i-au învăţat joi, 13 iunie, pe elevii de la Liceul Tehnologic din localitatea Bucecea cum să prevină situaţiile de urgenţă generate de exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor electrice şi de gaz, cum să reacţioneze, dar şi cum să vină în sprijinul semenilor într-o astfel de situaţie critică.
Pe parcursul întâlnirii, elevilor le-au fost diseminate informaţii privind utilizarea în siguranţă a instalaţiilor de energie electrică şi gaze naturale prin discuţii interactive, stimulative şi prin vizionarea unor materiale video din cadrul campaniei naţionale de informare şi educare preventivă „R.I.S.C. – „Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale”.
Totodată specialiştii noştri au urmărit formarea deprinderilor necesare, care să îi ajute pe elevi să facă faţă situaţiilor dificile.
Reprezentanţii E.ON România au răsplătit implicarea şi deschiderea manifestată de participanţi, oferind gazdelor truse medicale de prim-ajutor şi detectoare de fum.
Activităţi similare au fost derulate săptămâna trecută la Şcoala Gimnazială „Ion Bojoi” şi la Grupul Şcolar „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi.
Campania naţională de informare „R.I.S.C. „Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale“ a fost demarată în luna noiembrie a anului trecut de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România, în scopul prevenirii şi conştientizării pericolelor la care se expun oamenii în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie şi gaze naturale.
Pentru mai multe informaţii despre campanie vă invităm să vizitaţi website-ul R.I.S.C la adresa: www.risc.info.ro.