Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru săvârşirea a nu mai puţin de 15 infracţiuni de furt calificat şi violare de domiciliu. Potrivit anchetatorilor, Călin Petrişor a comis faptele în perioada martie-aprilie, pe raza comunelor limitrofe oraşului Flămânzi.
Acesta intra în locuinţele oamenilor prin efracţie, escaladare sau spargerea ferestrelor, sustrăgând diferite bunuri, de la unelte, pături, şi până la produse lactate.
Inculpatul a săvârşit unele fapte în stare de ebrietate, iar bunurile furate într-un loc le uita în alt loc de unde fura. El a fost trimis în judecată în stare de arest.