Sute de oameni au participat la depunerea de coroane din Cimitirul Pacea, de Ziua Eroilor. Foto!

ziua eroilorSute de persoane au participat, joi, la ceremonia organizată în Cimitirul Pacea din Botoşani cu prilejul Zilei Eroilor, marcată, în fiecare an, de Înălţarea Domnului. Persoane publice, dar şi simpli cetăţeni, elevi, au asistat la slujba de pomenire a eroilor, care a fost urmată de depunerea de coroane şi defilarea militarilor de la Garnizoana Botoşani, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

La eveniment au luat parte autorităţile judeţene, directori de instituţii publice, oameni politici, dar şi reprezentanţii unor asociaţii ale veteranilor de război sau ale cadrelor militare în rezervă. Au depus coroane Instituţia prefectului, prin prefectul Costică Macaleţi Primăria şi Consiliul Local al municipiului Botoşani, prin primarul Ovidiu Portariuc, Consiliul Judeţean, prin preşedintele Florin Ţurcanu, instituţiile din subordinea Ministerului de Interne, Garnizoana Botoşani, Serviciul Român de Informaţii, dar şi reprezentanţii partidelor politice. De asemenea, au făcut acelaşi lucru şefii instituţiilor deconcentrate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *