18 kilograme de carne de mici a fost retrasă de la comercializare de inspectorii sanitar veterinari botoşăneni deoarece există suspiciuni că aceasta ar proveni din lotul cu Salmonella din Piatra Neamţ.
Aceştia au declanşat verificări la hipermarketul Kaufland din municipiul Botoşani după ce în urma unui control al Autorității Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au fost prelevate de la un depozit de produse congelate, 5 probe din carne preparată de mici, produsă de o unitate de procesare a cărnii din judeţul Neamţ, iar în urma analizelor s-a constatat ca aceasta avea Salmonella.
“Cele 18 kilograme de carne care au fost găsite au fost puse sub sechestru şi vor fi trimise spre neutralizare. Nu are nicio vină unitatea comercială”, a declarat directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Dan Matei.
Carnea de mici provine de la o firmă din Piatra Neamţ şi a ajuns la depozitul central Kaufland din Ploieşti, pentru a fi porţionată în caserole de un kilogram, iar de aici a fost distribuită în magazinele din 24 de judeţe din ţară.
Salmonelioza sau salmoneloza este o boală infecţioasă provocată de o salmonella, bacterie Gram negativă care parazitează tubul digestiv al vertebratelor.
Salmonellozele, care prezintă numeroase varietăţi, sunt transmise pe cale digestivă, fie prin ingestia de apă, fie prin ingestia de alimente care conţin bacteria. În unele cazuri, bacteria este transportată pe hrană prin intermediul muştelor, plecând de la materiile fecale infectate; hrana mai poate fi infectată atunci când este manipulată de către purtători de salmonelle.
Salmonelozele afectează indivizii fie în cazuri izolate, fie iau forma unor epidemii.
Simptomele variază după germenele responsabil: gastroenterită febrilă, care survine la 24-48 ore de la ingestia alimentului contaminat şi care este responsabilă de diaree şi de vărsături sau infecţia generalizată.