Duminică dimineaţa, în jurul orelor 06.40 , în urma unei acţiuni executate în Piaţa Centrală a municipiului Botoşani, pe linia combaterii comerţului ilegal cu produse accizabile, jandarmii au observat un bărbat care vindea ţigări , iar la vederea acestora a fugit .
Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au procedat la urmărirea acestuia. La intersecţia străzilor Calea Naţională şi Ion Pillat, bărbatul a aruncat o geantă, continuându-şi deplasarea spre intrarea în bazar, unde a fost oprit de oamenii legii.
Geanta abandonată de bărbatul în vîrstă de 40 de ani, din municipiul Botoşani, a fost recuperată de jandarmi, iar la controlul acesteia a fost găsită cantitatea de 1460 de ţigarete.
Deoarece bărbatul nu a putut prezenta acte privind provenienţa ţigărilor , jandarmii le-au ridicat în vederea confiscării.
Ţigările au fost predate unui lucrător din cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Botoşani, în vederea confiscării bunurilor şi aplicării sancţiunii contravenţionale.
Conform prevederilor legale, persoanele care comercializează sau deţin în afara antrepozitului fiscal produse accizabile fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, pot fi sancţionate contravenţional cu amendă cuprinsă între 20000 şi 100000 de lei, fiind de asemenea aplicată şi măsura complementară de confiscare a bunurilor comercializate în mod ilegal.