Biblioteca Județeană Mihai Eminescu a găzduit, vineri, lansarea cărții „Scriitori și publiciști botoșăneni” a autoarei Silvia Lazarovici, fost angajat al instituției, care a găzduit evenimentul. Cartea a fost tipărită la editura Agata, iar la evenimentul de lansare au luat parte oameni de cultură botoșăneni, dar și câțiva dintre scriitorii incluși în acest volum cum ar fi Lucia Olaru Nenati, Ioan Rotundu, Marieta Baciu, Mircea Oprea, Dana Pietraru, Constantin Adam.
Cartea cuprinde date despre 270 de scriitori botoșăneni și 11 reviste culturale existente de-a lungul vremii la Botoșani. Directorul Bibliotectii Mihai Eminescu, Cornelia Viziteu, a lăudat efortul de a finaliza o astfel de lucrare necesară Botoșanilor.
„Mulți ani au fost dedicați acestei cărți care a început printr-o cerere de la Biblioteca Națională, Ministerul Culturii care se interesau de un sumar al personalităților botoșănene pentru un dicționar care nici acum nu s-a mai realizat. Lucrarea a fost continuat și astfel s-a conturat această carte”, a declarat Cornelia Viziteu, directorul Bibliotecii Mihai Eminescu.
La rândul ei, scriitoarea Lucia Olaru Nenati, a ținut să puncteze de asemenea importanța apariției acestei cărți.
„Este o carte de referință, de cultură, care reunește lucruri noi. Am avut revelația să constat că această carte este cronica cărții noastre, și a mea, și a celorlalți cuprinși aici. Este cronica unei existențe, a unei vieți culturale, literare și jurnalistice. Este dovada că și aici la Botoșani s-a întâmplat ceva”, a spus Lucia Olaru Nenati, care a rugat publicul prezent la manifestare să țină două momente de reculegere în memoria botoșănenilor Ionel Bejenariu și Mihai Marciuc.
Muzeograful Gheorghe Median, și el inclus în această carte, a scos în evidență faptul că această carte aduce în atenția cititorilor oameni simpli despre care puțini știu că sunt și autori de cărți.
„Cartea e o lectură fascinantă, după lecturarea ei, mă face să văd oamenii cu alți ochi, oameni foarte modești. De exemplu, nu am știut că domnul Nichiteanu de la Primăria Botoșani este și și autor de carte. Citind această carte, ai satisfacția să vezi că și Botoșaniul, un oraș atât de mic, a putut genera atâtea spirite”, a spus Gheorghe Median, care a mai adăugat că 88 dintre personalitățile incluse în carte se regăsesc și în marile dicționare ale culturii române, iar 47 dintre aceste personalități sunt femei.
Către finalul evenimentului de lansare, înaintea dezbaterilor pe seama cărții, a luat cuvîntul și editorul cărții, Ion Istrati, care i-a oferit autoarei o diplomă de excelență și un certificat de membru în clubul editurii Agata.
Interesant este faptul că autoarea nu s-a trecut printre cele 270 de personalități ale cărții, muzeograful Gheorghe Median, considerând gestul unul de o modestie dincolo de orice.
„Doamna Silvia Lazarovici este de o modestie dincolo de orice. Deși a scris, nu se regăsește, cred că era cazul să treacă peste această jenă și să se includă la fel de onest ca pe toți ceilalți”.
Printre scriitorii și publiciștii incluși în carte în afară de cei prezenți la lansare se regăsesc personalități marcante ale culturii botoșănene cum ar fi Mihai Eminescu, Mihail Sorbul la contemporanii Ștefan Ciubotaru, Traian Apetrei, Lucian Alecsa, Carmen Moraru, Gellu Dorian, Valentin Coșereanu, Eugen Hrușcă ș.a. Un capitol îi este destinat și părintelui Cleopa.
I
Marieta Baciu si Dana Pietraru sunte persoane dragute cu preocupari culturale dar nu scriu si nu sunt incluse in acest dictionar.