Toate cele patru echipe din Liga a II-a care au promovat, FC Botoşani (Seria I), Săgeata Năvodari (S I), Corona Braşov (S II) şi ACS Poli Timişoara (S II), au primit licenţa pentru ediţia 2013-2014 a Ligii I, informează, joi, într-un comunicat de presă, Administraţia de Licenţiere a FRF.
Dintre cluburile din Liga a II-a care au solicitat licenţă pentru participarea în Liga I, sezonul 2013-2014, dar care nu au promovat, au mai îndeplinit criteriile CF Brăila (Seria I) şi FC Bihor (Seria a II-a).
În acelaşi timp, le-a fost refuzată licenţa de Liga I următoarelor cluburi din eşalonul secund: Delta Tulcea (Seria I), UTA Arad (Seria a II-a), Damila Măciuca (Seria a II-a), FC Argeş (Seria a II-a) şi FCM Târgu Mureş (S II).
Din primele două eşaloane, singurele cluburi care aveau dreptul din punct de vedere sportiv să participe în ediţia 2013-2014 a Ligii I dar care nu au primit licenţa sunt FC Rapid şi Universitatea Cluj. Directorul Administraţiei de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că dintre acestea doar Universitatea Cluj a făcut memoriu la TAS, un răspuns definitiv fiind aşteptat până la 20 iunie.
În aceste condiţii, conform anunţului făcut, sâmbătă, de preşedintele Mircea Sandu în cadrul Adunării Generale a FRF, ediţia următoare a Ligii I va avea 16 sau 17 echipe. „Acum avem, după retrogradare, 14, dintre care două fără licenţă (n.r. – FC Rapid şi Universitatea Cluj). Deci 12 echipe. Vor promova patru din Liga a II-a, aşadar sunt 16, iar dacă Universitatea Cluj câştigă la TAS vom avea campionat cu 17 echipe, cu 34 de etape şi o formaţie care stă în fiecare etapă. Dacă Universitatea Cluj nu câştigă, rămân 16 şi se joacă 30 de etape”, afirma, sâmbătă, Mircea Sandu.
Sursa: Mediafax