Reprezentanţii Urban Serv au constatat că aproape toţi locuitorii unei străzi din municipiul Botoşani nu au încheiate contracte cu societatea, însă au reclamat faptul că nu li se ridică gunoiul de la poartă. Societatea Urban Serv a început un recensământ al botoşănenilor care locuiesc la case, întrucât, susţin reprezentanţii societăţii, mulţi nu trec numărul real al membrilor pentru a nu fi puşi la plata gunoiului menajer. La câteva zile de la demararea acţiunii, au început şi surprizele.
“Am avut o surpriză neplăcută, pentru că un cetăţean de pe strada Pajiştei a reclamat în iarnă că nu i se ridică gunoiul menajer, iar când am verificat să vedem dacă există contract cu cetăţeanul respectiv, am constatat cu stupoare că nici persoana în cauză, dar nicio alta de pe strada respectivă nu au solicitat un contract de ridicarea deşeurilor, dar reclamau faptul că nu li se ridică gunoiul”, a declarat Simion Drelciuc.
Acţiunea de inventariere a caselor se va finaliza la sfârşitul lunii iunie.
“Dorim să vedem în mod concret numărul de pubele ridicate de societate şi numărul de persoane care locuiesc la adresele respective, inclusiv dacă la toate adresele au fost încheiate contracte de ridicare a deşeurilor”, a mai spus Drelciuc.