Peste 2000 de beneficiari ai ajutoarelor de încălzire din sezonul rece 2012-2013 au fost depistaţi, în urma unor controale făcute, că au beneficiat ilegal de subvenţii de la stat. Potrivit viceprimarului Viorel Iliuţă, botoşănenii vor trebui să returneze banii primiţi nejustificat, după ce au ales să fenteze legea prin declaraţii mincinoase. Controalele sunt în plină desfăşurare, vizaţi fiind toţi beneficiarii ajutoarelor de încălzire.
„La această dată se recuperează sumele plătite necuvenit în sezonul 2010-2011, iar acum se fac controale la ajutoarele de încălzire primite în 2012-2013, pe sistemul centralizat, gaz şi lemn. Am primit nişte liste de la Agenţia Judeţeană de Prestaţii şi Inspecţie Socială şi am început să le verificăm şi pe astea. Verificăm bucată cu bucată şi extindem cercetarea mai mult de eşantionul trimit de AJPIS„, a spus viceprimarul Viorel Iliuţă.
2000 de botosaneni? Atunci pentru ce s-a mai infiintat Directia de asistenta sociala? Pentru ce sunt platiti atitia functionari care taie frunza la catei?
In mod normal, toate cererile de sprijin financiar pentru incalzire se verifica anterior punerii in plata, nu dupa 2 ani. Halal administratie publică!
ARE DREPTATE ANCA…IMPUSCATII PE TOTI…
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Cum? Numai sa returneze banii? Dar salariile zecilor de angajati care fac mii si mii de calcule si dosare, cine le plateste? Nu cumva este fals in declaratii?