Directorul Sanatoriului Podriga, reclamat la preşedintele CJ. Află detalii!

sanatoriul PodrigaSalariaţii Sanatoriului Podriga au reclamat la Consiliul Judeţean comportamentul noului director, Angela Curelariu. Ei spun că aceasta manifestă un comportament dictatorial de când a preluat şefia instituţiei şi au cerut conducerii Consiliului Judeţean rezolvarea situaţiei conflictuale. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, şi-a trimis coprul de control la faţa locului.

Angela Curelariu a fost numită director la Sanatoriul Podriga în luna februarie, pe o perioadă de şase luni, până la organizarea concursului.

Este scandal la Podriga cu noua directoare. Sunt reclamații. Am să trimit corpul de control și îl voi pune pe domnul Sorescu să analizeze cu maximă atenție situația de acolo. Acolo este un război al puterii. Eu când am venit la Consiliul Județean am încercat să găsesc cele mai bune formule de colaborare. Dacă vii și spui că ești șef și toată lumea trebuie să stea în genunchi nu poți face treabă„, a spus Florin Țurcanu.

Curelariu a mai ocupat şi funcţia de director la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoșani, însă a fost şi şef centru plasament.

2 thoughts on “Directorul Sanatoriului Podriga, reclamat la preşedintele CJ. Află detalii!

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Scandalul si reclamatiile sunt cu siguranta de la fosta directoare care nici nici macar nu avea studii pentru postul pe care il ocupa dar cumva are ceva pile de nu poate nimeni sa o scoata din spitalul ala(poate ar trebui sa ramana acolo client nu angajata pe un post pentru care nu are nici o competenta)
    a mai incercat ea sa faca pe sefa si la o firma mare de confectii din saveni dar a fost concediata de sotia patronului pentru ca o ardea cam aiurea cu sotul acesteia

  2. ce va luati de cine nu trebuie? de clanul bitic nu se leaga nimeni de parca nu s-ar sti ca furand spitalul s-au imbogatit. cum altfel un contabil(fara studii de contabilitate) cu o sotie invatatoare are 2 case in podriga, un apartament in bucuresti, unul in botosani si unul in constanta-olimp? cam suspect,nu? si in toti anii lucrati la spital cate si cate a mai facut, se poate scrie o carte despre asta. ideea de baza este ca toate jocurile astea de putere din spital sunt controlate de maestrul papusar Bitic Nicolae care nu mai are cum fura asa ca le face pe fraierele alea doua sa se certe ca el in timpul asta sa mai scoata cate ceva pentru el. nici nu crapa intr-insul acasa tot la spital mananca si la 7 dimineata il gasesti acolo si la orice ora merge acasa si iar se duce sa vada ce rau poate sa mai faca. invata bolnavii si salariatii mai usurei de cap s-o injure pe cazuca de parca el o sa traiasca vesnic. e putred tot de dinauntru si tot nu se lasa de rele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *