Miercuri după-amiaza, în jurul orelor 18.20 , o patrulă din cadrul Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică Dorohoi, care executa o misiune de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a fost direcţionată, în urma unui apel telefonic, să se deplaseze pe Bulevardul Victoriei, la intrarea în parcul ,,Cholet” , unde o persoană lovea cu picioarele coşurile de gunoi.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au identificat un bărbat în vârstă de 23 de ani, din municipiul Dorohoi , fără antecedente penale, care a distrus trei coşuri de gunoi, confecţionate din lemn şi metal, ce se aflau dispuse la intrarea în parc.
Bărbatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, le-a spus jandarmilor că se certase cu cineva şi şi-a vărsat nervii pe coşurile de gunoi.
Tânărului i-au fost întocmite de către jandarmi actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, conform prevederilor art.217 din Codul Penal.
Dosarul cu actele de constatare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi pentru continuarea cercetărilor .