Poliţiştii derulează campania „Împreună pentru siguranţa copiilor”

campanie politieÎn cadrul parteneriatului în domeniul prevenirii dispariţiilor de minori, derulat  de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii si Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual-FOCUS, poliţiştii botoşăneni derulează în luna mai 2013, Campania „Împreună pentru siguranţa copiilor”.

Campania presupune susţinerea, la nivel naţional, de prezentări în şcoli, pe tema dispariţiilor de minori, de către ofiţerii de prevenire .

Activităţile se desfăşoară în câte o şcoală din fiecare judeţ, excepţie făcând municipiul Bucureşti unde se vor avea în vedere 2 şcoli din fiecare sector al capitalei.

 

La nivelul judeţului Botoşani, campania se derulează la nivelul Şcolii gimnaziale nr. 7 Botoşani, unde elevii claselor primare primesc informaţii privind siguranţa personală acasă, pe stradă şi la şcoală.

Întâlnirile poliţiştilor cu copiii se desfăşoară sub forma unor activităţi cu caracter interactiv, în cadrul cărora copiii primesc sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, când se deplasează în locuri aglomerate, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie .

 

Activităţile vor fi derulate şi la nivelul claselor primare din alte şcoli botoşănene în cursul anului şcolar viitor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *