În urma celor 167 de percheziţii efectuate luni dimineaţă, la Suceava, dar şi în alte judeţe din ţară, la sediul DIICOT Suceava au ajuns nu mai puţin de 92 de persoane din cele 110 pentru care au fost emise mandate de aducere.
Audierile s-au finalizat tocmai marţi dimineaţă, cu câteva minute înainte de ora 8.00, când au fost date ultimele două ordonaţe de reţinere.
În total, 36 de persoane au ieşit cu cătuşe la mâini din clădirea Parchetelor, printre care şi patronul de la Florconstruct, dar şi cel de la Hidrotera, Cosmin Păstrăv.
Din cei 36, însă, doar 30 de suspecţi au fost duşi în faţa instanţelor de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Învinuiţii au fost aduşi la Palatul de Justiţie în două ture, una la ora 12.00, cealaltă, două ore mai târziu.
Primul lot a fost format din 20 de suspecţi: Marcel Stănescu (20 de ani), Andrei Ionuţ Cârnăreasa (33 de ani), Galaţian Stănescu (34 de ani), Mariana Stănescu (34 de ani), Ionuţ Stănescu (22 de ani), Costel Adrian Gurzu (25 de ani), toţi din Salcea, Dumitru Mihai Cîmpanu (21 de ani), din Dumbrăveni, Nicuşor Luca (42 de ani), din Bucecea -Botoşani, Vasile Dan Spătaru (35 de ani), din municipiul Braşov, Constantin Apostol (38 de ani), din municipiul Târgu Neamţ, Eusebiu Adrian Catrinescu (27 de ani), din Darabani -Botoşani, Mihai Cătălin Chiriac (29 de ani), din municipiul Suceava, Adrian Scîntei (44 de ani), din municipiul Galaţi, Mugurel Munteanu (43 de ani), din Bucşoaia-Frasin, Ovidiu Constantin Pătraşcu (35 de ani), din municipiul Iaşi, Florin Alexandru Rădulescu (29 de ani), din Dumbrăviţa -Braşov, Tiberiu Traian Reus (43 de ani), din Tişăuţi -Ipoteşti, Gabriel Sandu (39 de ani), din comuna Plugari -Iaşi, Costinel Birău (45 de ani), din comuna Dumbrăveni, Viorel Mihai Boghean (27 de ani), din municipiul Rădăuţi. Din al doilea lor au făcut parte şi Vasile Florea, dar şi Cosmin Păstrăv, precum şi Ionel Stănescu, Ferdinand Stănescu, Dionisie Pascu, Viorel Morăraşu, Robert Cosmin Stama, Adrian Borosac, Florin Anghelache, Florin Munteanu. Ce au decis judecătorii Aseară, în jurul orei 20:00, s-a dat pronunțarea.
Din primul lot au fost arestate preventiv pentru 29 de zile 12 persoane: Marcel Stănescu, Andrei Ionuţ Cârnăreasa, Dumitru Mihai Cîmpanu, Nicuşor Luca, Galaţian Stănescu, Mariana Stănescu, Ionuţ Stănescu, Vasile Dan Spătaru, Eusebiu Adrian Catrinescu, Costel Adrian Gurzu, Costinel Birău şi Mihai Cătălin Chiriac.
Din cel de-al doilea lot, de zece persoane, doar trei persoane nu se vor întoarce acasă cel puşin 29 de zile. E vorba de Viorel Morăraşu, Florin Munteanu şi Adrian Borosac.
Toţi cei 15 lăsaţi în libertate au interdicţie de a părăsi ţara. Procurorii DIICOT au anunţat că vor face recurs.
Sursa: Monitorul de Suceava