Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o căruţă a fost spulberată de o autoutilitară. Victimele se aflau într-o căruţă care circula pe drumul naţional care face legătura între Botoşani şi Stefăneşti, în centrul localităţii Victoria.
Căruţaşul de 73 de ani a încercat să vireze stânga pe un drum sătesc, însă autoutilitara VW Transporter, care circula din spatele său, dinspre Ştefăneşti spre Botoşani, a intrat în atelaj. În urma accidentului, atât căruţaşul, cât şi un alt bărbat care se afla în căruţă alături de el, au fost răniţi şi transportaţi la spital. De altfel, pasagerul din căruţă a fost aruncat din atelaj la câţiva metri, sărind peste un gard.
Potrivit anchetei preliminare a Poliţiei, vinovat de producerea accidentului ar fi şoferul autoutilitarei, Sergiu Melinte, din Gorbăneşti.