Societatea comercială Portas Com SRL, care aparţine familiei primarului Ovidiu Portariuc, dă asigurări că activitatea firmei se desfăşoară în condiţii normale, în ciuda insolvenţei solicitate şi aprobată de Tribunalul Botoşani.
Reprezentantul Portas Com, Carmen Dulgheriu, susţine că insolvenţa are ca scop reorganizarea activităţii, pe fondul crizei economice generale.
„Informăm pe această cale toţi partenerii noştri- furnizori, clienţi , consumatori- că activitatea firmei se desfăşoară normal, în conditii de seriozitate şi calitate, iar toate obligatiile de plata vor fi onorate. Reorganizarea este o măsură temporară, o formulă de protecţie pentru a face faţa efectelor prelungite ale crizei economico – financiare si ale evaziunii fiscale din sectorul nostru de activitate„, a precizat Dulgheriu.
Vă reamintim că Tribunalul Botoşani a dispus, în urmă cu două săptămâni, la cererea firmei Portas Com, declanşarea procedurii de insolvenţă şi numirea unui administrator judiciar.