Meteorologii anunţă ploi pentru judeţul Botoşani. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de grindină, ploi cu caracter torenţial, intensificări de vânt pentru întreaga ţară,
Astfel, începând din cursul după-amiezii de miercuri 22 mai şi până în dimineaţa zilei de vineri 24 mai, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, căderi de grindină, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului care trecător vor lua aspect de vijelie. Aceste manifestări vor fi mai frecvente la munte, în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.