În perioada 7-19 mai, poliţiştii rutieri au desfăşurat în întregul judeţ o acţiune pentru combaterea si sancţionarea indisciplinei pietonale, precum şi în scopul combaterii nerespectării dispoziţiilor legale privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, de către conducătorii auto.
În desfăşurarea acţiunii au fost angrenaţi 43 de poliţişti, care au constatat şi aplicat 934 sancţiuni contravenţionale, din care 874 pentru traversări neregulamentare şi 60 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului public.
Valoarea sancţiunilor aplicate a însumat 118.450 lei.
Totodată, faţă de 60 conducători auto a fost luată măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.