O flacără care a apărut în jurul orelor 8:30 la transformatorul de pe str. Ierbii, în dimineaţa zilei de miercuri, 22 mai, a declanşat haosul în satul Bajura. Peste 100 de familii au pierdut aparatură electrocasnică în urma avariei produse. Cei afectaţi trebuie să anunţe în scris E.ON în termen de cinci zile lucrătoare care sunt pagubele pe care le-au suferit. Consilierul local Petrică Bărănceanu a înroşit liniile telefonice pentru a anunţa avaria, sesizând şi Protecţia Consumatorului.
Un incident asemănător a avut loc la începutul lunii februarie în Eşanca, când aproximativ 50 de familii au avut aceeaşi soartă. “Încă miroase a fum, din trei televizoare doar unul mai merge. Am avut noroc că l-a scos băiatul din priză dimineaţa. Combina frigorifică este în stand-by. Nu sunt sigur dacă a scăpat sau nu” ne-a mărturisit Sorin Dănăilă. “La orele 15:00 am măsurat tensiunea la prize, aveam 251 V, acum oscilează între 245 şi 246, după cum se vede” i-a transmis bajureanul reporterului Darabaneni.ro prezent la faţa locului. “La consum mare, de exemplu de Sărbători, mereu sunt probleme” a precizat o săteancă. “Televizorul era viaţa mea, am îmbătrănit, mai stau seara şi mă uit la un film, dar s-a ars şi nu am bani să-l repar” a spus o altă femeie.
Consilierul local Petrică Bărănceanu a fost prezent la faţa locului la câteva minute de la producerea avariei. “Am sunat ba la Vaslui, ba la Iaşi, ba la Dorohoi, dar nu a vrut nimeni să vorbească, au spus că nu au voie. La Dorohoi mi s-a dat un număr de înregistrare a sesizării şi mi s-a spus că se va forma o comisie care să stabilească daunele produse. Ni s-a transmis să avem facturi pentru aparatura electrocasnică defectă, dar cine mai ţine facturile, mai ales dacă produsul a ieşit din perioada de garanţie? Sunt peste 100 de familii afectate, poate 150, chiar 200. Nu ştim exact. În prezent se fac liste. Nu m-am putut întâlni cu toţi. Până aseară, nu am apucat să mănânc. S-au strâns hârtiile de la oameni. A luat unul câte 10-20, mai ales de la cei mai în vârstă care nu se pot deplasa la Dorohoi. Au mers acolo, dar vorbeau ca la bec” a declarat pentru Darabaneni.ro, Petrică Bărănceanu, unul dintre cei păgubiţi. De asemenea, consilierul local a sesizat şi Protecţia Consumatorului.
„Cel mai probabil avaria a fost favorizată de condiţiile meteo deosebite din ziua precedentă. Echipele E.ON Moldova Distribuţie au intervenit cu promtitudine şi au remediat avaria, astfel că, în jurul prânzului toţi consumatorii beneficiau de energie electrică. Consumatorii care consideră că au fost afectaţi în urma acestui incident prin defectarea aparaturii electrocasnice, trebuie să anunţe în scris furnizorul de energie electrică în termen de 5 zile lucrătoare de la data producerii incidentului sau de la data luării la cunoştinţă a incidentului. Despăgubirile pentru aparatura electrocasnică deteriorată se acordă în condiţiile stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Aceste condiţii se regăsesc şi în contractele de furnizare a energiei electrice
Sursa: Darabaneni.ro