Lucrările de modernizare la Casa Garabet Ciomac, fostul Spital dermato-veneric, au fost finalizate. Reprezentanţii Consiliului Judeţean anunţă că urmează să se facă recepţia lucrării. Casa Garabet-Ciomac este declarată monument istoric, fiind datată din 1892 şi este nominalizată în Lista monumentelor istorice întocmită de Ministerul Culturii şi Cultelor.
Imobilul a fost construit cu destinaţia de locuinţă, ulterior fiind utilizat ca Spital dermato-venerice, mai apoi de arhivă a Spitalului Judeţean „Mavromati” din municipiul Botoşani.
Stadiul avansat de degradare al construcţiei, a impus la toate elementele constructive şi de rezistenţă, instalaţiile, precum şi la acoperiş, luarea unor măsuri urgente de consolidare, reabilitare şi restaurare, pentru a se putea pune în valoare imobilul care are certe valori estetice şi arhitectonice.
În acest sens, Consiliul Judeţean Botoşani a întocmit printr-o firmă specializată, Expertiza tehnică şi Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie, Proiectul Tehnic şi Execuţia lucrărilor de către persoane autorizate pentru acest tip de clădire, respectiv atestate în lucrări de consolidare şi restaurare monumente istorice, astfel încât să fie respectată valoarea culturală a acestui obiectiv.
Obiectivul a fost reabilitat de asocierea firmelor Nord Proiect Botoşani şi Victor Construct, valoarea totală a investiţiei fiind de 2.536.011 lei, cu TVA.
Prin proiect s-a propus ca şi viitor funcţional al imobilului, realizarea de spaţii pentru înfiinţarea unui ,,Centru de formare profesională continuă şi cercetare pentru personalul medical”, care va contribui în mod pozitiv la creşterea gradului de competenţă al Spitalului Judeţean „Mavromati”.